Bugetul Ministerului Finanțelor a fost suplimentat!


Hotărîrea nr. 792/2024 prevede suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor – Acţiuni Generale şi a bugetului Ministerului Finanţelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024.

Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor pe anul 2024 pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu suma de 26.804 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, reprezentând credite de angajament şi credite bugetare la capitolul 51.01 “Autorităţi publice şi acţiuni externe”, titlul 20 “Bunuri şi servicii”, pentru asigurarea condiţiilor minime necesare desfăşurării activităţilor specifice ale Agenţiei.

Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului până la finele anului 2024.