Rovinieta poate fi plătită online pe Ghișeul.ro!


Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării anunță adăugarea tuturor opțiunilor de cumpărare ale rovinietei în platforma oficială de plăți online a statului român, Ghișeul.ro.

Rezultatul reprezintă finalizarea procesului de interconectare al platformei online Ghișeul.ro cu sistemele informatice ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Rovinieta poate fi cumpărată pe o durată de 1 zi, 10 zile, 30 de zile, 60 de zile sau 12 luni.

Pe parcursul acestui an, echipa de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a lucrat pentru optimizarea funcționalităților Ghișeul.ro, atât în platforma web, cât și în aplicația mobilă.  Cazierul judiciar online, descărcat deja de sute de mii de români, poate fi accesat acum și în aplicația mobilă.