Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești


Hotărârea nr. 768/2024 prevede aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2024 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti.

Executivul a aprobat etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente demarării și implementării proiectelor de infrastructură publică de sănătate incluse în Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești.

Aceste detalii tehnice și proceduri vin în întâmpinarea beneficiarilor – comunități locale, unități sanitare publice și parteneriate între autoritățile și instituțiile publice locale care solicită finanțări din acest Program.
Investițiile realizate prin Program contribuie la creșterea capacității și calității sistemului de sănătate, prin dezvoltarea unei infrastructuri medicale moderne și bine echipate, pentru populația din România.

Bugetul total alocat investiției este de 13,25 miliarde lei.

Prin aceste investiții vor fi realizate noi spitale orășenești, municipale și municipale de urgență, dotări, lucrări de modernizare și reabilitare a unităților sanitare, lucrări de conectare la clădiri existente și dotare pentru digitalizare și tranziția la energie verde.

Valoarea maximă ce va putea fi alocată prin acest Program este de:

  • 2 miliarde de lei pentru spitale județene/județene de urgență, spitale de urgența, spitale mono specialitate;
  • 350,5 milioane de lei pentru spitale municipale/municipale de urgență;
  • 250 de milioane de lei pentru spitale orășenești.
    Finanțarea Programului va fi asigurată din fonduri naționale și fonduri externe, inclusiv din Programul operațional pentru sănătate și PNRR.