Comisia Europeană anunță un pachet suplimentar de investiții pentru infrastructuri


Comisia Europeană anunță un pachet suplimentar de investiții în valoare de 1,2 miliarde EUR pentru infrastructuri și pentru sprijinirea antreprenoriatului în Balcanii de Vest.

Comisia Europeană a anunțat ieri, 2 iulie, adoptarea celui de al șaselea pachet de investiții din cadrul Planului economic și de investiții al UE pentru Balcanii de Vest, care se preconizează că va mobiliza investiții în valoare de 1,2 miliarde EUR.

Acest pachet va sprijini opt noi investiții emblematice în domeniul alimentării cu apă și salubrității, al tratării apelor reziduale, al transportului feroviar, precum și al inovării și al transformării verzi în întreprinderile mici și mijlocii.

Aceste investiții vor fi puse în aplicare în strânsă cooperare cu partenerii din Balcanii de Vest și cu instituțiile financiare internaționale.