Start pentru a doua serie a taberelor pentru persoanele cu dizabilități


A doua serie de copiii și tinerii cu dizabilități din județele Iasi, Buzau si București, însoțiți de asistenții lor personali, a ajuns ieri la mare, pe plaja din stațiunea Eforie Sud, aflată în imediata apropiere a taberei din Centrul de Agrement „New Paradise”.

Proiectul este derulat de Ministerul Familiei, Tineretului si Egalității de Șanse cu sprijinul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, la nivel național. În total, în această vară sunt disponibile peste 1.800 de locuri în taberele pentru persoanele cu dizabilități, cifra fiind dublă față de anul precedent.