OUG nr. 78/2024 modifică şi completează Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscal – bugetare.
Se introduc dispoziții privind regimul TVA aplicabil în cazul sistemului de garanţie – returnare pentru ambalajele primare nereutilizabile – SGR.
Garanţia aferentă produselor în ambalaje SGR percepută de producători, distribuitori şi comercianţi în cadrul sistemului SGR nu reprezintă contravaloarea unei livrări de bunuri/prestări de servicii în sfera taxei pe valoarea adăugată.
Ambalajele SGR nereturnate la finalul unui an calendaristic se consideră livrare de bunuri efectuată de administratorul SGR.
Baza de impozitare a livrării de bunuri reprezintă diferenţa între valoarea garanţiilor primite şi valoarea garanţiilor returnate de administratorul SGR într-un an calendaristic, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.
Taxa pe valoarea adăugată aferentă livrării prevăzute la alin. (3) se stabileşte la sfârşitul fiecărui an calendaristic, pe baza unui document centralizator care cuprinde minimum următoarele informaţii:
a) un număr de ordine;
b) data la care a intervenit exigibilitatea taxei pentru livrarea de bunuri;
c) diferenţa între valoarea garanţiilor primite şi valoarea garanţiilor returnate în anul calendaristic respectiv, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă;
d) indicarea cotei de taxă aplicate şi a sumei taxei colectate, pozitive sau negative, după caz, exprimate în lei.