Ordinul nr. 3433/2024 prevede aprobarea Metodologiei pentru acordarea avizului de oportunitate în vederea implementării proiectelor de investiţii în infrastructura laboratoarelor de microbiologie din cadrul unităţilor sanitare publice cu finanţare din Programul Sănătate.
La nivelul Ministerului Sănătăţii, prin ordin al ministrului sănătăţii, se constituie o comisie de evaluare care analizează documentele depuse de solicitanţi, în vederea acordării avizului de oportunitate.
Din componenţa comisiei de evaluare pot face parte reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi/sau reprezentanţi ai altor instituţii din sistemul sanitar şi/sau universităţi.
Comisia de evaluare analizează documentele transmise de către solicitant şi întocmeşte procesul – verbal al evaluării în termen de maximum 5 zile de la înregistrarea tuturor documentelor necesare.
În situaţia în care solicitantul nu îndeplineşte toate cerinţele în vederea acordării avizului, comisia de evaluare, respectiv comisia de soluţionare a contestaţiilor întocmeşte un proces – verbal în care sunt prevăzute motivele respingerii, pe care îl înaintează ministrului sănătăţii în vederea aprobării şi înştiinţează solicitantul în termen de maximum 24 de ore de la aprobare.