Instituțiile UE își joacă rolul în apărarea alegerilor europene din 6-9 iunie împotriva dezinformării și a manipulării informațiilor care vizează democrația europeană.
Alegerile europene sunt unul dintre pilonii democrației europene. Instituții, autorități, actori ai societății civile și verificatori ai veridicității informațiilor precum Observatorul european al mass-mediei digitale, Rețeaua europeană de standarde de verificare a veridicității informațiilor și EUvsDisinfo au detectat și expus în ultimele luni numeroase tentative de a deruta alegătorii cu informații manipulate.
Amenințările sunt reale, dar la fel sunt și intervențiile colective ale UE. Pe baza unui mandat clar din partea liderilor politici, instituțiile europene luptă de ani de zile împotriva manipulării informațiilor și a ingerințelor străine, inclusiv a dezinformării.