Modificări ale Legii privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate!


Legea nr. 174/2024 prevede modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Cetăţenii români minori pot călători în străinătate numai însoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi. În sensul prezentei legi, prin reprezentant legal al minorului se înţelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de minor.

Pentru scopurile prezentei legi, cartea de identitate şi cartea electronică de identitate valabile constituie documente de călătorie pe baza cărora cetăţenii români îşi pot exercita dreptul la liberă circulaţie, în condiţiile legii, în statele membre ale Uniunii Europene, precum şi în statele terţe care le recunosc ca documente de călătorie.

Datele biometrice şi setul de date colectate cu ocazia preluării la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României a cererilor de eliberare a paşapoartelor simple electronice sunt utilizate, la cererea cetăţenilor români, şi pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, de la data asigurării infrastructurii tehnice necesare emiterii acesteia, sau a titlului de călătorie.