Senatul României susține instituirea şi funcţionarea comitetelor europene de întreprindere!


Senatul României constată că propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2009/38/CE în ceea ce priveşte instituirea şi funcţionarea comitetelor europene de întreprindere şi asigurarea respectării efective a drepturilor la informare şi consultare la nivel transnaţional respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

Potrivit Hotărârii nr. 74/2024 Senatul României consideră că prezenta propunere urmăreşte să abordeze deficienţele directivei şi să îmbunătăţească eficacitatea cadrului de informare şi consultare a lucrătorilor la nivel transnaţional, fără să afecteze normele şi practicile UE şi naţionale privind implicarea lucrătorilor la nivel naţional.

De asemenea, se susţin mecanismele de informare transfrontalieră şi negociere a organizării şi activităţii, dar cu rezerva modului în care se va implementa acest principiu.