Hotărârea nr. 542/2024 aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2024, la capitolul 61.01 “Ordine publică şi siguranţă naţională”, titlul 55 “Alte transferuri”, alineatul 55.02.03 “Asistenţă pentru dezvoltare alocată în străinătate”, cu suma de 12.710 mii lei, reprezentând credite de angajament şi credite bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru acordarea unei asistenţe financiare nerambursabile către Republica Moldova pentru finanţarea proiectului “Consolidarea capacităţilor de gestionare a situaţiilor de ordine publică – faza I”.
Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului până la sfârşitul anului 2024.
Se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Afacerilor Interne pe anul 2024.