Comisia Europeană emite recomandări pentru o mai bună protecție a copiilor împotriva violenței


Comisia Europeană a adoptat Recomandarea privind dezvoltarea și consolidarea unor sisteme integrate de protecție a copilului, în interesul superior al copilului, ca angajament asumat în Strategia UE privind drepturile copilului.

Recomandarea va sprijini statele membre în consolidarea sistemelor naționale de protecție a copilului. Autoritățile de la toate nivelurile de guvernanță și societatea civilă din toate sectoarele trebuie să colaboreze pentru a proteja copiii împotriva tuturor formelor de violență într-un mod coerent și sistemic.

În UE sunt 80 de milioane de copii. Violența împotriva copiilor rămâne o provocare semnificativă atât în interiorul, cât și în afara UE, la multe niveluri; de exemplu, între 13 % și 29 % din elevii în vârstă de 15 ani au declarat că sunt în mod frecvent victime ale bullyingului. 13,7 % din femeile adulte au raportat că au fost victime ale violenței sexuale în copilărie, iar în realitate procentul ar putea fi chiar mai mare.

Acțiunea – ca și lipsa de acțiune – a guvernelor afectează copiii mai mult decât orice alt grup din societate. Protejarea copiilor este atât un imperativ moral, cât și unul juridic. Și o investiție strategică pe termen lung în societățile noastre.