Registrul electronic unic al serviciilor sociale!


Legea nr. 100/2024 prevede modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asistenţei sociale.

Registrul electronic unic al serviciilor sociale se publică pe pagina de internet a Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, în format Excel, şi conţine date despre furnizorii de servicii sociale acreditaţi şi serviciile sociale licenţiate.

Registrul electronic unic al serviciilor sociale conţine următoarele informaţii, pentru fiecare serviciu social:
a) date de identificare: furnizorul de servicii sociale, denumirea serviciului social, codul serviciului social, tipul serviciului social, adresa serviciului social, codul SIRUTA, perioada de valabilitate a licenţei de funcţionare provizorie, perioada de valabilitate a licenţei de funcţionare, numărul şi seria licenţei de funcţionare, data deciziei de relicenţiere, numărul şi seria licenţei de relicenţiere, denumirea instituţiei care a eliberat licenţa de funcţionare;
b) adresa paginii de internet;
c) capacitatea aprobată pentru fiecare serviciu social.

Registrul electronic unic al serviciilor sociale este interoperabil cu Registrul naţional de evidenţă a persoanelor beneficiare de servicii sociale, iar ambele registre sunt parte din sistemul informatic naţional de asistenţă socială.