Instrucţiuni de aplicare a Ordonanţei privind răspunderea materială a militarilor


Ordinul nr. 64/2024 prevede aprobarea Instrucţiunilor de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Răspunderea materială reprezintă obligaţia persoanelor care îndeplinesc serviciul militar sau atribuţiile de serviciu în structurile MApN, de a repara, în condiţiile legii, prejudiciul provocat acestora printr-o faptă ilicită, în legătură cu activitatea desfăşurată şi săvârşită cu vinovăţie.

Pagubele produse MApN în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale reprezintă orice lipsuri de bunuri materiale, mijloace băneşti sau alte valori, ale căror mişcări în cantitate, stare, calitate sau ale căror reparaţii sau transformări nu se justifică în evidenţa contabilă prin operaţiuni sprijinite de acte legale.

Răspunderea materială nu exclude şi se poate completa cu alte forme ale răspunderii juridice, în condiţiile legii.