Se instituie Sistemul informatic de asigurare a trasabilităţii deşeurilor, SIATD!


Pentru monitorizarea şi verificarea corectitudinii tranzacţiilor cu deşeuri de ambalaje, anvelope, echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori portabili în sistemul răspunderii extinse a producătorului, precum şi pentru monitorizarea şi verificarea tranzacţiilor cu deşeuri municipale se instituie Sistemul informatic de asigurare a trasabilităţii deşeurilor, SIATD.

Potrivit Ordinului nr. 701/2024 administraţia Fondului pentru Mediu asigură utilizarea şi funcţionarea SIATD, conform reglementărilor în vigoare.

SIATD permite monitorizarea şi verificarea în timp real, la nivel de document financiar – contabil şi justificativ, şi a tranzacţiilor cu deşeuri municipale.

SIATD este pus la dispoziţia utilizatorilor, în mod gratuit, de către Administraţia Fondului pentru Mediu, pe site-ul web al instituţiei, la adresa www.afm.ro.