Programul Oficial de Internship al Guvernului României va continua și în acest an!


Programul Oficial de Internship al Guvernului României va continua și în acest an, 150 de stagiari având șansa de a activa în instituțiile administrației publice centrale, în perioada 1 iulie – 30 august 2024.

Tinerii interesați de această oportunitate se vor putea înscrie pe platforma www.internship.gov.ro, în perioada 1 aprilie – 22 aprilie 2024. Fiecare aplicant va trebui să își creeze un profil de candidat, iar Comisia de evaluare și selecție a candidaturilor va analiza dosarele și va organiza interviuri în baza cărora se va face selecția viitorilor interni.

Candidaturile depuse urmează a fi evaluate în perioada 23 aprilie – 14 iunie 2024, rezultatele finale urmând a fi publicate pe 17 iunie 2024.