Perioada de aplicare a programului de atragere a investițiilor în producția de opere audiovizuale a fost prelungită!


Hotărârea nr. 247/2024 modifică şi completează Hotărârea Guvernului nr. 421/2018 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea producţiei de opere audiovizuale pe teritoriul României.

Actul normativ prevede prelungirea, până la 31.12.2026, a perioadei de aplicare a programului de atragere a investițiilor în producția de opere audiovizuale și a schemei de ajutor de stat care se acorrdă în baza acestui program, precum și majorarea cu 40 milioane lei a pragului maxim anual la valoarea prevăzută de legislația europeană, în prezent (de la 233 mil lei la 273,6 mil lei/an).

Totodată, se aduc unele clarificări în privința etapelor procedurii specifice schemei de ajutor de stat, astfel încât resursele bugetare să fie alocate prin semnarea acordurilor de finanțare după implementarea proiectului și cheltuirea bugetului în România.

Prin această măsură, Guvernul estimează că vor fi atrase investiții în producția de film în România de peste 350 milioane euro.