Se acordă ajutoare umanitare interne de urgenţă


A fost aprobată scoaterea din rezervele de stat şi acordarea imediată ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, a unor cantităţi de produse în valoare de 375.326 lei, exclusiv TVA, pentru protecţia populaţiei afectate de fenomenele hidrometeorologice şi incendiul produse în localităţile Câmpeni, judeţul Alba, Brazii, judeţul Arad, Greceşti, judeţul Dolj, Blăjani şi Buda, judeţul Buzău.

Hotărârea nr. 1066/2023 prevede că transportul produselor până la locul de destinaţie indicat de instituţia prefectului judeţul Arad, judeţul Alba, judeţul Dolj şi judeţul Buzău şi/sau de primăria comunei Brazii, judeţul Arad, comunei Greceşti, judeţul Dolj, comunei Blăjani şi comunei Buda, judeţul Buzău, se efectuează cu mijloace de transport puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.

Distribuirea ajutorului se realizează de comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă şi/sau comitetul local pentru situaţii de urgenţă prin grija instituţiei prefectului judeţul Arad, judeţul Alba, judeţul Dolj şi judeţul Buzău şi/sau de primăria comunei Brazii, judeţul Arad, comunei Greceşti, judeţul Dolj, comunei Blăjani şi comunei Buda, judeţul Buzău.