Hotărârea nr. 1054/2023 prevede alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Se aprobă alocarea sumei de 14.300 mii lei, reprezentând credite de angajament şi credite bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2023 la capitolul 83.01 “Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare”, titlul 10 “Cheltuieli de personal” cu suma de 7.800 mii lei şi titlul 51 “Transferuri între unităţi ale administraţiei publice” cu suma de 6.500 mii lei, privind plata unor drepturi de natură salarială.
Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului până la finele anului 2023.