Platformele și motoarele de căutare online urmează să își publice primele rapoarte privind transparența!


Platformele și motoarele de căutare online foarte mari urmează să își publice primele rapoarte privind transparența în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale.

Raportul privind transparența, împreună cu o bază de date a Comisiei privind expunerile de motive, precum și cu cerințele suplimentare pentru serviciile desemnate, cum ar fi viitorul acces la date pentru cercetători, vor asigura transparența și responsabilizarea în ceea ce privește moderarea conținutului online – în beneficiul cetățenilor, al cercetătorilor și al autorităților de reglementare. Acest lucru va contribui în mod semnificativ la controlul public și la asumarea răspunderii.

Rapoartele privind transparența trebuie să includă informații privind moderarea conținutului în cadrul serviciilor platformelor, detaliind numărul de notificări pe care le primesc de la utilizatori (și, odată ce au fost instituiți, de la notificatorii de încredere), numărul de articole de conținut retrase din propria inițiativă a platformei, numărul de ordine pe care le primesc de la toate autoritățile judiciare sau administrative naționale relevante, precum și acuratețea și rata de eroare a sistemelor lor automatizate de moderare a conținutului. Rapoartele trebuie să includă, de asemenea, informații privind echipele de moderare a conținutului, inclusiv calificările și cunoștințele lingvistice ale acestora.