Norme cu privire la definirea, descrierea şi prezentarea oţetului alimentar!


Ordinul nr. 380/2023 prevede modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, al ministrului sănătăţii şi familiei şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 232/313/130/2003 pentru aprobarea normelor cu privire la definirea, descrierea şi prezentarea oţetului şi a acidului acetic de calitate alimentară.

Oţetul comercializat în mod legal în alt stat membru al Uniunii Europene sau în Turcia sau originar şi comercializat în mod legal într-un stat AELS care este parte contractantă la Acordul privind SEE este considerat a fi compatibil cu aceste norme. Aplicarea acestor norme se află sub incidenţa Regulamentului (UE) 2019/515 din 19 martie 2019 privind recunoaşterea reciprocă a bunurilor comercializate în mod legal în alt stat membru.

Utilizarea coloranţilor, aromatizanţilor sau a altor aditivi autorizaţi la prepararea oţetului se face cu respectarea reglementărilor în vigoare.

Oţetul nu trebuie etichetat sau prezentat în aşa fel încât consumatorul să fie indus în eroare asupra originii lui vegetale, în special atunci când este adăugat drept colorant caramelul (neautorizat pentru oţetul din vin).