Modificări ale Legii privind reforma în domeniul sănătăţii


Ordinul nr. 3651/2023 prevede aprobarea condiţiilor şi a metodologiei de desemnare a observatorilor conform prevederilor art. 465, 550 şi 640 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi prevederilor art. 67 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Organizaţiile patronale şi societăţile profesionale pot propune Ministerului Sănătăţii reprezentanţi, în vederea desemnării ca observatori, pentru procesul electoral al organismului profesional din domeniul în care îşi desfăşoară activitatea.

Pot fi desemnaţi ca observatori persoanele care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) să fie membri ai organizaţiei patronale/societăţii profesionale;
b) să fie persoane cu probitate morală şi profesională recunoscută;
c) să aibă o vechime de minimum 5 ani în exercitarea profesiei;
d) să nu aibă calitatea de candidat la vreuna dintre funcţiile care fac obiectul procesului electoral;
e) să nu fie rude ori afini până la gradul al III – lea inclusiv ai candidaţilor.

Verificarea condiţiilor se face de către organizaţiile patronale şi societăţile profesionale care fac propunerile.