Bugetul Ministerului Public pe anul 2023 a fost suplimentat!


A fost suplimentat bugetul Ministerului Public pe anul 2023 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru plata ajutorului public judiciar.

Hotărârea nr. 1014/2023 prevede că se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Public pe anul 2023 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, la capitolul 61.01 “Ordine publică şi siguranţă naţională”, titlul 20 “Bunuri şi servicii”, cu suma de 15.700 mii lei credite de angajament şi credite bugetare.

Sumele sunt destinate angajării şi achitării plăţilor restante înregistrate în execuţia anului 2023 privind plata ajutorului public judiciar, precum şi finanţării cheltuielilor de această natură până la finele anului 2023.