Ziua Mondială a Accidentului Vascular


Ziua Mondială a Accidentului Vascular, sărbătorită la data de 29.10.2023, este un moment simbolic care atrage atenția asupra importanței programelor de prevenție, diagnostic, tratament acut și reabilitare adecvate pentru o patologie care schimbă în mod radical viețile a zeci de mii de români în fiecare an.

Anul acesta, Ministerul Sănătății a introdus un ATESTAT DE STUDII COMPLEMENTARE care vizează pregătirea medicilor pentru realizarea procedurilor neurointervenționale, precum tratamentul endovascular al AVC (trombectomia mecanică).

Ministerul Sănătății a publicat în transparență decizională actele normative pentru un NOU program de Acțiuni Prioritare, prin care se va aloca finanțare directă pentru neuroreabilitarea precoce a pacienților cu AVC în secțiile de neurologie. Anumite categorii de pacienți care în prezent nu beneficiază de inițierea procesului de reabilitare în faza acută a patologiei, atunci când neuroplasticitatea creierului încă permite recuperarea funcțională, vor fi ajutați să-și recâștige mobilitatea, îmbunătățindu-și astfel calitatea vieții.