Copiii care săvârșesc infracțiuni au obligaţia de a participa la programele speciale de consiliere psihologică


Legea nr. 291/2023 prevede modificarea şi completarea art. 84 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi pentru completarea art. 121 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Se prevede că părinţii copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal au obligaţia de a participa la programele speciale de consiliere psihologică organizate de direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sau de alte instituţii de specialitate publice sau private.

Copilul va participa la programele speciale de consiliere psihologică cu acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal, dacă instanţa judecătorească nu dispune altfel.

Iar în lipsa acordului părinţilor măsura poate fi dispusă de către instanţa judecătorească.