Acord dintre România şi Palestina privind cooperarea în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate


Legea nr. 292/2023 prevede ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Palestinei privind cooperarea în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, a terorismului şi a altor infracţiuni, semnat la 19 iulie 2022 la Bucureşti.

Părţile vor coopera, potrivit competenţelor stabilite de legislaţiile naţionale şi în conformitate cu prezentul acord, în domeniul prevenirii, identificării şi combaterii infracţiunilor grave, în special: acte de terorism, finanţarea terorismului, precum şi alte infracţiuni circumscrise terorismului; traficul ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope sau precursori ai acestora, precum şi activităţi ilegale de cultivare, producere, achiziţionare, posesie, distribuire, import sau export al acestora; criminalitate organizată; infracţiuni contra persoanei şi a patrimoniului.

Solicitările de cooperare vor fi transmise în scris autorităţii competente a părţii solicitate care va oferi asistenţă, prin persoanele de contact stabilite în acest sens, prin mijloace electronice securizate de transmitere a informaţiilor sau prin orice alte mijloace convenite între autorităţile competente.