Decizia nr. 2/2023 prevede modificarea şi completarea Deciziei Consiliului naţional al Colegiului Farmaciştilor din România nr. 3/2008 privind aprobarea cuantumului cotizaţiei de membru al Colegiului Farmaciştilor din România şi stabilirea procedurii de încasare.
Membrii Colegiului Farmaciştilor din România au obligaţia plăţii unei cotizaţii anuale în cuantum de 300 lei.
Farmaciştii care dobândesc sau redobândesc calitatea de membru al Colegiului Farmaciştilor din România vor plăti cotizaţia la data solicitării înscrierii sau reînscrierii, pentru lunile rămase până la finele anului în curs.
Cotizaţia achitată nu se restituie dacă, din diverse motive, chiar şi temporar, farmacistul pierde calitatea de membru al Colegiului Farmaciştilor din România sau dacă este suspendat.
Pentru restanţierii cu o restanţă la plata cotizaţiei mai mare de 3 luni, comisia administrativ – financiar – contabilă a colegiului teritorial, după îndeplinirea procedurii de notificare, va sesiza comisia de disciplină în vederea aplicării sancţiunii de suspendare până la plata cotizaţiei şi a penalităţilor datorate.