Procedura de eliberare a avizului anual pentru exercitarea profesiei de asistent medical


Hotărârea nr. 25/2023 prevede aprobarea Procedurii de eliberare a avizului anual pentru exercitarea profesiilor de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical, în regim salarial, independent sau în regim de voluntariat pe teritoriul României.

Certificatul de membru al OAMGMAMR este însoţit de avizul anual numai pentru persoanele care exercită legal profesia de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical, pe teritoriul României, în una dintre cele trei forme legale:
a) în regim salarial, în baza unui contract individual de muncă;
b) în regim independent, în calitate de persoană fizică independentă sau de titular al cabinetului de practică independentă;
c) în regim de voluntariat, în baza unui contract de voluntariat încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Avizul anual pentru exercitarea profesiei se eliberează în fiecare an, la cerere, de către filialele judeţene/Filiala Municipiului Bucureşti numai membrilor OAMGMAMR care fac dovada exercitării legale a profesiei, în domeniul titlului de calificare şi al studiilor absolvite, într-o unitate sanitară de profil autorizată, din sistemul sanitar public sau privat, în instituţii sau la alţi furnizori autorizaţi în vederea furnizării de servicii de îngrijiri medicale de sănătate, conform prevederilor legale.