OUG nr. 84/2023 prevede instituirea unui mecanism de consultare şi reacţie coordonată în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole.
Actul normativ stabilește cadrul legal privind importurile de produse agricole din Ucraina sau din Republica Moldova. Mai exact, se introduce un mecanism de consultare şi reacţie coordonată în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole.
Prin acest act normativ se stabilesc măsuri temporare de instituire a unui acord de punere pe piață în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole, în vederea atenuării repercusiunilor negative imediate în sectorul producției primare și al procesării.
Produsele agricole care fac obiectul importului reglementat prin prezenta ordonanță de urgență sunt: grâu și meslin (amestec de grâu cu secară), porumb, semințe de rapiță sau de rapiță sălbatică, chiar sfărâmate; semințe de floarea-soarelui, chiar sfărâmate.
Produsele agricole pot fi importate numai pe baza unui acord emis de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru operatorii economici cu sediul social și punctul/punctele de lucru pe teritoriul României, care desfășoară activități în următoarele sectoare economice: a) fabricarea uleiurilor și grăsimilor; b) fabricarea produselor de morărit; c) fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă; d) creșterea animalelor.