Norme metodologice privind monitorizarea şi evaluarea Strategiei naţionale de cercetare


Au fost aprobate Normele metodologice privind monitorizarea şi evaluarea Strategiei naţionale de cercetare, inovare şi specializare inteligentă 2022 – 2027, SNCISI.

Monitorizarea SNCISI are ca scop colectarea şi analiza riguroasă de date de la toţi conducătorii de programe SNCISI şi, respectiv, coordonatorii RIS3 în vederea asigurării raportării progreselor în implementarea SNCISI şi urmăririi progresive, în ritmul implementării acestor programe, a trasabilităţii şi a eficienţei fondurilor publice investite în cercetare – dezvoltare, inovare şi specializare inteligentă.

Potrivit Ordinului nr. 21093/2023 ca parte distinctă a monitorizării SNCISI sunt vizate colectarea de informaţii şi raportarea progreselor în implementarea RIS3 în cele opt regiuni de dezvoltare din România, pentru a reflecta evoluţia specializărilor inteligente susţinute din fonduri publice la nivel regional şi contribuţia fiecărui RIS3 la atingerea ţintelor naţionale prevăzute în SNCISI, precum şi contribuţia SNCISI la implementarea RIS3, la nivelul fiecărei regiuni.