Acord între România şi Muntenegru în domeniul securităţii sociale


Președintele României a promulgat Legea pentru ratificarea Acordului dintre România şi Muntenegru în domeniul securităţii sociale, semnat la 22 iulie 2022 la Podgorica.

Potrivit acordului persoana care este angajată pe teritoriul unui stat contractant la un angajator care desfăşoară activităţi substanţiale pe teritoriul acestui stat contractant şi care este detaşată de către angajatorul său pe teritoriul celuilalt stat contractant pentru a desfăşura o anumită activitate va fi supusă în continuare legislaţiei primului stat contractant pe durata exercitării acestei activităţi, cu condiţia ca durata previzibilă a acestei activităţi să nu depăşească 24 de luni.

Membrilor misiunilor diplomatice şi posturilor consulare care sunt trimişi în misiune pe teritoriul celui de-al doilea stat contractant li se aplică legislaţia statului contractant care i-a trimis.