OUG nr. 76/2023 prevede modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă.
Prin Ordonanța de Urgență aprobată de Guvern se modifică și completează cadrul instituțional de coordonare și gestionare a fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, pentru implementarea Planului național de redresare și reziliență.
Modificările au în vedere îmbunătățirea și clarificarea mecanismului privind gestionarea financiară a acestor fonduri, având în vedere aspectele rezultate din implementarea PNRR prin depunerea, până în prezent, a două cereri de plată de către România.
Astfel, se clarifică fluxurile financiare dintre structurile de implementare și coordonatorii de reforme și/sau investiții și beneficiarii PNRR. De asemenea, actul normativ adoptat include măsuri necesare pentru susținerea unui sistem de control și verificare eficace și eficient, care să asigure protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene și recuperarea cuantumurilor plătite în mod necuvenit sau utilizate în mod incorect.
În acest context, și în vederea întăririi rolului de coordonator național al MIPE, prin actul normativ se clarifică atribuțiile MIPE și ale coordonatorilor de reformă și/sau investiții în domeniul controlului și recuperării fondurilor europene alocate României prin Mecanismului de redresare şi rezilienţă.