Va fi lansat în circuitul numismatic un set de monetărie cu tema 175 de ani de la adoptarea tricolorului


Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic un set de monetărie cu tema 175 de ani de la adoptarea tricolorului.

Setul de monetărie va conţine monedele româneşti aflate în circulaţie, cu valoare nominală de: 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani, şi o medalie din argint.

Ciculara nr. 42/2023 prevede că aversul prezintă un grup de revoluţionari paşoptişti purtând steagul tricolor şi inscripţia “175 DE ANI DE LA ADOPTAREA TRICOLORULUI”.

Reversul redă reprezentarea unui fragment din pictura “România revoluţionară” şi inscripţiile “ROMANIA REVOLUTIONARA” şi “1848”.

, ,