Program naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare INVESTALIM


Hotărârea nr. 844/2023 prevede aprobarea Procedurii de implementare a Programului naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare INVESTALIM aferent perioadei 2023 – 2026, a modalităţilor de acordare, a indicatorilor cantitativi şi calitativi ai investiţiei, precum şi a criteriilor de stabilire a punctajului pentru întreprinderile solicitante.

Ajutorul de stat se acordă în baza Programului întreprinderilor care realizează investiţii iniţiale, respectiv investiţii iniţiale în favoarea unei noi activităţi economice. Investiţiile legate de diversificarea producţiei unei unităţi prin servicii sau schimbări fundamentale ale procesului general de producţie a prestării generale a serviciului/serviciilor vizat(e) de investiţia în unitate nu sunt considerate cheltuieli eligibile.

Intensităţile maxime ale ajutorului atât pentru întreprinderile mari, cât şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii nu pot depăşi 70% din costurile eligibile ale proiectului de investiţie.

Activele achiziţionate pentru investiţiile realizate de întreprinderi trebuie să fie noi.

,