Ministerul Finanțelor lansează a treia ediție din 2023 a campaniei “România are sânge de rocker”


Ministerul Finanțelor anunță că lansează a treia ediție din 2023 a campaniei “România are sânge de rocker” inițiată de Morning Glory, Rock FM, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină București, prin intermediul Programului de titluri de stat FIDELIS și le acordă donatorilor de sânge o tranșă specială. Perioada de desfășurare este 18 septembrie – 03 octombrie.

Tranșa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadența la un an, având o dobândă de 7,25%, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediții. De asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 01 ianuarie 2023.

Se dorește ca și această ediție, prin tranșa dedicată donatorilor, să contribuie concret la stimularea donării de sânge de către persoanele fizice, alăturându-se demersurilor cu această temă derulate la nivel național, local dar și în mediul privat.