A fost aprobată Procedura de implementare a Programului naţional pentru susţinerea meşteşugurilor


A fost aprobată Procedura de implementare a Programului naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului.

Ordinul nr. 300/2023 prevede că obiectivul general al Programului îl constituie stimularea dezvoltării meşteşugurilor şi a micii industrii din România, a întăririi clasei de mici meşteşugari şi artizani, care îşi desfăşoară activitatea individual sau organizat prin intermediul asociaţiilor ori al altor organizaţii, în special în localităţile rurale, dar şi în cele urbane, protejarea meseriilor care presupun un număr mare de operaţii executate manual în practicarea lor şi relansarea serviciilor şi a produselor realizate de aceştia, în special a celor cu specific tradiţional, inclusiv obiecte de artă populară şi artizanat, promovarea acestor produse şi servicii pe pieţele naţionale şi internaţionale.

Acţiunile desfăşurate în cadrul Programului sunt:
• organizarea unor târguri regionale ale meşteşugarilor şi artizanilor sub forma unei expoziţii cu vânzare;
• organizarea de seminarii, mese rotunde, ateliere de lucru şi prezentări în scopul promovării produselor şi serviciilor realizate de către artizani şi meşteşugari, câştigării de pieţe externe noi pentru acest tip de produse şi servicii, creşterii numărului întreprinzătorilor de succes şi a îmbunătăţirii competenţelor antreprenoriale, obţinerii vizibilităţii pe piaţă atât a meşteşugarilor, cât şi a produselor şi serviciilor furnizate de aceştia, promovării serviciilor şi produselor realizate apelându-se la tehnologii simple şi având o componentă de prelucrare manuală semnificativă, în
special utilizându-se tehnologii tradiţionale.
• diseminarea de materiale informative.