Au început procedurile de expropriere pentru “Autostrada Sebeş – Turda”


Hotărârea nr. 760/2023 prevede modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 399/2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii “Autostrada Sebeş – Turda ” .

De asemenea se aprobă și sumele individuale aferente despăgubirilor pentru imobile.

Sumele individuale aferente justelor despăgubiri pentru imobilele supuse exproprierii potrivit art. II se virează de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite.