Ministrul Muncii și Solidarității Sociale a avut o nouă întâlnire cu organizațiile neguvernamentale (ONG) din domeniul asistenței sociale, în vederea stabilirii unui set de propuneri pentru pachetul de modificări legislative în domeniul asistenței sociale și creșterea calității în domeniul serviciilor sociale.
Modificările legislative vizează, prioritar, revizuirea criteriilor de acreditare, revizuirea prevederilor legale existente privind licențierea provizorie și obligațiile furnizorilor de a atinge cel puțin 90% din standardele de calitate, reducerea duratei de valabilitate a licenței provizorii, introducerea de noi exigențe cu privire la obținerea licenței definitive, întărirea capacității instituționale a funcției de control, monitorizare și îndrumare.
De asemenea, se are în vedere înființarea Registrului Electronic al Beneficiarilor și al Furnizorilor de Servicii Sociale, dezvoltarea parteneriatelor cu societatea civilă, întărirea colaborării cu alte instituții ale statului, în vederea desfășurării actelor de control în mod uniform, dar și introducerea unor sancțiuni exemplare pentru cei care pun în pericol demnitatea și drepturile fundamentale ale beneficiarilor sistemului de asistență socială.