Modificări ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Centrului de Psihosociologie al MAI


Ordinul nr. 117/2023 prevede modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Centrului de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne.

Directorul poate delega, prin dispoziţie, în condiţiile actelor normative în vigoare, atribuţii din competenţa sa directorului adjunct şi/sau altor persoane din subordine.

Directorul adjunct se subordonează nemijlocit directorului Centrului şi răspunde de activitatea serviciilor, birourilor, compartimentelor care îi sunt repartizate în coordonare sau de îndeplinirea atribuţiilor delegate, potrivit fişei postului.

În cadrul relaţiilor de serviciu/muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de tot personalul Centrului. Este interzisă orice formă de discriminare bazată pe criteriul de sex, orientare sexuală, precum şi emiterea oricărei dispoziţii în măsură a discrimina o persoană.

Pentru prevenirea şi eliminarea oricăror comportamente definite drept discriminare, Centrul are obligaţiile prevăzute de Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.