Ministerul Justiției a operaționalizat Unitatea pentru Protecția Victimelor


Ministerul Justiției a operaționalizat Unitatea pentru Protecția Victimelor (UPV), în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 541 din 8 iunie 2023. Acest pas reconfirmă angajamentul instituției pentru promovarea drepturilor victimelor și prevenirea revictimizării.

Unitatea își propune să faciliteze accesul victimelor infracțiunilor la ajutorul financiar acordat pentru a face față cheltuielilor imediate și urgente, contribuind astfel la reducerea efectelor negative generate în urma comiterii unor infracțiuni.

Ajutorul va fi acordat sub formă de vouchere pentru nevoi urgente de tipul cheltuielilor de hrană, cazare, transport, medicamente şi materiale sanitare, precum şi materiale de igienă şi de uz personal, putând fi accesat în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute pe țară stabilite pentru anul în care victima solicită avansul.