Campanie națională de prevenire a traficului de persoane:  Drumul spre libertate!


Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) și Monica, o tânără de 25 de ani, victimă a traficului de persoane, lansează Campania națională de prevenire a traficului de persoane:  Drumul spre libertate .

Campania se bazează pe experiența reală a unei victime a traficului de persoane care a ales să-și împărtășească propria experiență pentru a fi o mărturie vie pentru alte tinere și pentru a inspira și alte vicitme să se alăture acestui demers.

Campania ,, Drumul spre libertate,, – experiența reală a unei foste victime a traficului de persoane,, reprezintă prima campanie națională derulată de o instituție publică din România în care mesajele și mărturiile sunt 100% autentice și reprezintă realitatea pe care a trait-o Monica, o tânără de 25 de ani, care a fost vândută pentru sex în Spania, Elveția și Germania.

Campania se va desfășura până în luna iulie 2024,  în mediul online, pe cele 5 rețele de socializare ale A.N.I.T.P. și urmărește creșterea gradului de informare cu privire la riscurile și implicațiile traficului de persoane, în scopul adoptării unei conduite preventive care să permită evitarea pericolelor ce pot conduce la situații de exploatare.