Sunt prevăzute excepții de la echiparea cu ETCS pentru unele vehicule feroviare


Hotărârea nr. 626/2023 prevede completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 651/2022 pentru aprobarea Programului naţional de acţiune privind implementarea Sistemului european de management al traficului feroviar.

Se prevede că nu este obligatorie echiparea cu ETCS a următoarelor vehicule feroviare:
– echipamentele mobile noi de construcţie şi de întreţinere a infrastructurii feroviare;
– locomotivele de manevră noi;
– alte vehicule noi care nu sunt destinate liniilor de mare viteză dacă acestea sunt destinate exclusiv serviciilor naţionale exploatate în afara coridoarelor definite în anexa I la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/6 şi în afara liniilor care asigură conexiunile către principalele porturi, staţii de triaj, terminale de marfă şi zone de transport marfă europene, definite la art. 2 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/6, sau dacă acestea sunt destinate exploatării transfrontaliere în afara TEN, şi anume exploatarea până la prima staţie din ţara vecină sau până la prima staţie unde există conexiuni pentru continuarea călătoriei în ţara vecină utilizând doar linii din afara TEN.