Adoptarea de către Senatul SUA a textului Black Sea Security Act


Ministerul Afacerilor Externe salută adoptarea de către Senatul Statelor Unite ale Americii, la 27 iulie 2023, a legii privind autorizarea bugetului apărării SUA (National Defense Authorization Act/NDAA) care include și proiectul de lege Black Sea Security Act, printr-un amendament introdus de senatorii Jeanne Shaheen și Mitt Romney.

Votul Senatului SUA reprezintă un nou semnal privind sprijinul puternic, bipartizan, de care securitatea Mării Negre, ca regiune de importanță strategică pentru comunitatea euro-atlantică, se bucură la nivelul Congresului. El se alătură deciziilor importante, de conturare a unui cadru strategic de abordare a regiunii Mării Negre de către Administrația SUA, inclusiv în urma dialogului și consultării apropiate cu România.

România a susținut constant, consecvent și proactiv întărirea angajamentului american la Marea Neagră, ca parte a unui efort coordonat euro-atlantic și al partenerilor like-minded pentru asigurarea securității, rezilienței și prosperității regiunii. Potențialul deosebit al Parteneriatului Strategic dintre România și SUA de a contribui la atingerea acestor obiective a fost subliniat inclusiv în cadrul convorbirii telefonice recente a ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu cu secretarul de stat al SUA.