UE adoptă noi măsuri restrictive!


Consiliul UE a instituit un nou cadru pentru măsuri restrictive având în vedere sprijinul militar acordat de Iran pentru războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Acest nou regim interzice exportul din Uniunea Europeană către Iran de componente utilizate pentru construirea și producerea de vehicule aeriene fără pilot (UAV-uri). De asemenea, prevede restricții de călătorie și măsuri de înghețare a activelor ce ar putea fi impuse persoanelor care sunt responsabile de programul pentru UAV-uri al Iranului sau care sprijină ori sunt implicate în acest program.

Acest nou regim completează cele trei pachete de sancțiuni legate de drone adoptate anterior – cel mai recent în februarie 2023 –, care vizează persoane și entități.