Ordinul nr. 20797/2023 prevede modificarea şi completarea Ordinului ministrului cercetării, inovării şi digitalizării nr. 20.319/2023 privind aprobarea normelor metodologice de acordare a finanţării burselor de cercetare, a tipurilor de cheltuieli eligibile, precum şi a modelelor documentelor necesare depunerii, contractării şi monitorizării burselor de cercetare, respectiv a premiilor prin Programul “Henri Coandă”.
Durata unei burse de cercetare acordate prin prezentul program este de maximum 12 luni.
Fiecare bursă de cercetare corespunde unui proiect de cercetare sau inovare a cărui durată coincide cu durata bursei solicitate.
Fiecare proiect corespunzător bursei de cercetare se evaluează individual pentru acordarea finanţării.