Acord între UE și Noua Zeelandă


Uniunea Europeană și Noua Zeelandă au semnat un acord privind participarea Noii Zeelande la programele UE.

Acordul creează un cadru juridic de lungă durată care reglementează termenii și condițiile pentru participarea Noii Zeelande la programele europene, inclusiv implicarea acesteia în structurile de guvernanță și contribuția sa financiară.

Se preconizează că acordul va stimula cooperarea bilaterală în domeniul cercetării și inovării. UE este cel mai important partener regional al Noii Zeelande în domeniul științei și inovării, peste jumătate dintre cercetătorii Noii Zeelande fiind implicați în mod regulat în colaborări active cu parteneri din UE.

Aproximativ 4 000 de întreprinderi din Noua Zeelandă desfășoară activități de cercetare și dezvoltare, multe alte întreprinderi fiind implicate în inovare. Noua Zeelandă are opt universități, șapte institute de cercetare ale Coroanei și mai multe organizații de cercetare independente.