Metodologia de supraveghere a unităţilor sanitare cu paturi reînscrise în procesul de acreditare


Ordinul nr. 224/2023 prevede aprobarea Metodologiei de supraveghere a unităţilor sanitare cu paturi reînscrise în procesul de acreditare.

Reînscrierea unităţilor sanitare în procesul de acreditare constă în depunerea de către unitatea sanitară exclusă din ciclul de acreditare, care s-a retras din procesul de acreditare sau care a fost încadrată în categoria a VI – a “neacreditat” în urma evaluării, a documentaţiei care confirmă voinţa acesteia de a intra într-un nou proces de acreditare.

Perioada de supraveghere se iniţiază la momentul reînscrierii în procesul de acreditare, dovedită prin noua adeverinţă de înscriere, şi se încheie în momentul constituirii comisei de evaluare pentru respectiva unitate sanitară.

Retragerea, excluderea şi reînscrierea unităţii sanitare se comunică Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a Municipiului Bucureşti, după caz, precum şi autorităţii tutelare a respectivei unităţi.