Pactul verde european: o utilizare mai sustenabilă a resurselor naturale vegetale și a solului


Comisia Europeană a adoptat un pachet de măsuri pentru o utilizare sustenabilă a resurselor naturale esențiale, care va consolida, de asemenea, reziliența sistemelor alimentare și a agriculturii din UE.

Un act legislativ privind monitorizarea solului va plasa Uniunea Europeană pe calea cea bună către soluri sănătoase până în 2050, prin colectarea de date privind sănătatea solurilor și punerea acestora la dispoziția fermierilor și a altor gestionari ai solurilor.

Acest act transformă totodată gestionarea sustenabilă a solurilor în normă și abordează situațiile în care există riscuri inacceptabile pentru sănătatea umană și pentru mediu cauzate de contaminarea solului.

Propunerile de astăzi vor stimula, de asemenea, inovarea și sustenabilitatea, prin facilitarea utilizării în condiții de siguranță a progreselor tehnice în materie de noi tehnici genomice, pentru a permite dezvoltarea unor culturi reziliente la schimbările climatice și reducerea utilizării pesticidelor chimice, și prin asigurarea unor semințe, materiale de reproducere a plantelor și materiale forestiere de reproducere mai sustenabile, de mai bună calitate și mai diverse. În fine, noile măsuri propun totodată reducerea risipei de alimente și de textile, care va contribui la o utilizare mai eficientă a resurselor naturale și la o reducere suplimentară a emisiilor de gaze cu efect de seră în aceste sectoare.