Modificări ale Normelor metodologice pentru stabilirea obligaţiei didactice de predare


Normele metodologice pentru stabilirea obligaţiei didactice de predare a personalului de conducere din inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ, unităţile conexe, precum şi a personalului de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare şi a personalului didactic din casele corpului didactic au fost modificate de Ordinul nr. 4492/2023.

Directorii grădiniţelor cu program normal, care au personalitate juridică şi care funcţionează cu peste 8 grupe de copii şi minimum 150 de preşcolari, sunt degrevaţi parţial de norma didactică de predare şi efectuează 2 – 4 ore/săptămână, în cadrul obligaţiei didactice de predare în specialitate, în alte unităţi de învăţământ, conform specializărilor înscrise pe diploma/diplomele de studii.

Iar directorii centrelor judeţene de excelenţă şi directorul Centrului Municipiului Bucureşti de Excelenţă efectuează 4 – 6 ore/săptămână din norma didactică de predare.”

Menționăm că aceste prevederi intră în vigoare începând cu anul şcolar 2023 – 2024.