Ambasadorii statelor membre la UE au aprobat poziția Consiliului cu privire la o nouă lege menită să protejeze libertatea, pluralismul și independența mass-mediei în UE.
Legea europeană privind libertatea mass-mediei va stabili un cadru comun pentru serviciile mass-media pe piața internă a UE și va introduce măsuri menite să protejeze jurnaliștii și furnizorii de servicii mass-media de ingerința politică, facilitându-le în același timp activitatea dincolo de frontierele interne ale UE.
Regulamentul propus răspunde preocupărilor tot mai mari din UE legate de politizarea mass-mediei, precum și de lipsa de transparență în ceea ce privește proprietatea asupra mass-mediei și alocarea publicității de stat furnizorilor de servicii mass-media.
Are scopul de a introduce garanții pentru a combate ingerința politică în deciziile editoriale pentru furnizorii de servicii mass-media atât private, cât și publice, pentru a proteja jurnaliștii și sursele lor și pentru a garanta libertatea și pluralismul mass-mediei.